Timp

… singuratati temporale…
Caci… uneori Timpul…

Se clatina pe-o frunza si cade in pustiu,
Se-agata de un vis stins intr-un ceas tarziu,
Se rupe in bucati de icoane vestejite
Si cade peste guri de ingeri amutite.

Caci… uneori…

Se invarte chiar el in propriu-i cerc absurd,
Vorbeste desi-i mut si-asculta, fiind surd,
Isi zambeste singur in ceata ce-i reflecta
Doar focul transpirat de lumea-i infecta.

Si… uneori…

Isi plange fara lacrimi singuratatea-i rece,
Caci stie ca e Timp, iar Timpul mereu trece,
Si stie ca-i inchis in zeci de ceasuri moarte…
Noi il simtim aproape, de fapt, el e departe…

Uneori…

Doar visul sau alearga prin noi, ratacitor,
Lipsit de un prezent, lipsit de-un viitor,
Isi lasa pasii negri in sufletele noastre
Si zboara mai departe in noptile albastre…

Si… Timpul…

Este un zeu cazut, cu pieptu-nsangerat,
Cu bratele de sticla si visul spulberat…
Este un zeu ce stie ca-i singur si ca-i rece…
El stie ca e Timp, iar Timpul mereu trece…

Autor: Renata

Cuvinte populare:

• poezii despre timp
• poezie despre timp
• poezi despre timp
• timpul poezie
• poezi de timp
• o poezie despre timp
• timpul poezii
• poezi populare
• poezii de timp