E atat de tarziu si stiu ca nu mai am nimic de asteptat; destinul a fost cantat pe cand eu visam aiurea la a lui infaptuire…
Pamantul scrasneste strapuns de lopata
Iar albul zapezii se umple de foc,
Confuza, privirea imi plange, secata
De apa cu stropii ce cad ca-ntr-un joc.
Din brazda murdara de flacari si scrum
Isi face simtita prezenta abisul,
Iar pieptu-mi tresare la gustul de fum
Emis de tamaia ce-si petrece proscrisul.
O slujba bizara se propaga in ceata,
Sfidand taceri grele – impune respect;
Cuvinte amorfe amintesc de-o viata
In care doar frigul a avut vreun efect.
Destinul e primul ce-arunca pamantul
S-acopere racla – si-ncepe sa ninga,
Fulgi mari ce se cearta cu fumul si vantul
Si nu vor sa cada mormantul s-atinga.
Un corb in vazduh zbura fara aripi
Atent la prezenta tacerii absente,
Iar pe chipuri mureau inghetatele lacrimi
Sapand adanci albii – crescande, latente.
Dar cine e mortul? se-ntreaba asistenta
In noaptea cea alba de fulgi – mai mereu;
Uimit imi descopar în multime absenta
Si realizez ca de fapt raposatul sunt EU
Autor: g0n3
1 Comentariu
Artenie Andrei
Ti-as fi dat mai mult de 5 stele.. insa nu am cum. Superbe versurile.