Teologia nu a mai pastrat pentru Dumnezeu decat respectul majusculei

„Teologia nu a mai pastrat pentru Dumnezeu decat respectul majusculei„, Emil Cioran

M-am trezit in vis.
Priveam dezorientat catre fereastra si nu recunoasteam nimic din ceea ce ma inconjura.

Era o lume abstracta unde totul se invartea in jurul unei „hibe„.
Dincolo de aceasta lume se afla inevitabilul sfarsit pierdut printre ecouri de cadenta, diforme ganduri exercitand durerea.

Dupa linia aceea am lasat toate visurile mele de senil, apropierile cele mai ciudate devin simtire ce nu le pot percepe, lucruri ce nu le-am banuit imi par firesti si o sete, o sete nebuna de iubire ma invinge…

Incerc sa par uimit de aceasta lume pe care nu mai este cu putinta sa o regasesc, am pierdut-o, ajungand sa constientizez ca nu am avut-o niciodata, ci doar traiam cu aparenta ce-mi era hranita de propria-mi existenta.

Imi aminteam fiecare clipa a copilariei ce astazi mi se pare dureroasa, fiecare lacrima si fiecare suferinta provocata in mod inconstient si pueril, caci asta eram,un simplu copil, un viitor fost idealist ce plutea neincetat in imaginatie, visand la clipa cand va merge pe platforma maturitatii, ajuns acolo blestemandu-si credinta.

Incerc sa descopar drumul pe care am pasit, caci as dori sa-l recidivez, mi-e teama sa descopar finalul acestei lumi, mi-e teama de inceputul sfarsitului.

Eram constient ca tot ceea ce traiam era doar un vis, o ratacire din care asteptam sa dispar, dar totul parea atat de real.
Imi era teama sa nu ma pierd incercand sa descopar ceea ce nu exista.

Parca ma aflam in mijlocul unui razboi ce-si astepta victima, priveam intrigat si in acelasi timp timorat.

Deodata cineva imi pronunta cu intensitate numele, facandu-si privirea asupra mea.
Era chipul mamei, acea privire blanda si inocenta.

O vedeam indreptundu-se catre mine, imi lua mana soptindu-mi ironic si conventional „nu te uita!„.
Brusc isi lua cealalta mana de la spate si cu un cutit imi strapunse pieptul, lasandu-ma sa zac intr-o balta de sange.

Dar nu puteam muri, caci era numai un vis..

Ma ridic, si-mi extrag cutitul ce-mi perforase pieptul, lasandu-ma sa zac intr-o balta de tortura psihica, cenectandu-ma la sute de perfuzii ce ma alimentau cu durerea amintirilor, pe care nu aspiram sa le revendic, caci mi se pare ca este prea tarziu pentru a mai putea trai din ieri.

Acum o priveam cu ura, dar stiam ca acest sentiment puternic de antipatie profunda e temporar, caci odata ce ma voi trezi toata dragostea si iubirea mea se vor indrepta catre ea.

Numaidecat ma cautam pe mine, incercam sa aflu cine sunt, dar spre uimire mea nu eram nimic.

Vreau sa revin la starea de sesizare constienta a realitatii, simt ca incep sa dispar in aceasta lume efemera pe care n-am s-o inteleg niciodata, poate ca am aspirat la prea mult si nu am dreptul sa revendic nimic, poate ca am trait prea putin pentru a intelege lumea si oamenii in esenta lor.

Brusc toata lumea isi ficseaza privirea asupra mea, incercand sa ma extermine psihic, din spate se aude o voce puternica strigand „opriti-va!„.

Era un individ impunator, solid, in ale carei privire se ascundea o ostilitatea pe care nu reuseam sa o inteleg.
Avea in mana un baltag, pe care il indrepta catre mine.
Se uita profound; cu pasi inceti se apropie, lasand in urma lui o emotie puternica si violenta provocata de ceva nepravazut si primejdios.
Incercam sa fug, dar parca ceva ma oprea, nu mai eram constient, simteam cum prin vene imi curge sangele cu atata intensitate.

Incercam sa ma trezesc, dar nu reuseam.
Frica imi inunda fiecare celula, lasandu-ma inconstient in fata a sutelor de conditii, dar parca nimic nu ma dezbraca de aceasta lume, o sageata imi strapunse pieptul, arzandu-mi fiecare organ al corpului, ma simteam atat de gol si de inferior lumii, intr-un mod atat de crud specific umanitatii.

Se apropia de mine, lasa baltagul jos; imi spune sa-l urmez cu o voce blanda.
Ma apropii de el timorat, incercand sa-i descopar chipul inghetat.

Pe obrazul lui circula o lacrima ce isi gaseste sfarsitul in palma mea.

Il priveam cu un sentiment de teama, dar nu ma puteam impotrivii lui, simteam ca ma domina incercand sa ma extermine.

Imi e teama sa intru fara sa constientizez in cea mai mica camera obscura, in care am sa prestez genialitate, excelenta iluziei, la baza careia se afla teama decaderii, teama unei noi etape in care nu vom realiza ca toti suntem o marioneta controlata de propria stidire, dulce utopie descoperita la finalul drumului ce ne conduce spre plasmuiri ale imaginatiei umane, un vis nebun al unui prost complexat de sine.

In fata mea se afla mama ce ma astepta nerabdatoare, iar cu acelasi suras conventional imi spune „ti-am demonstrat ca, daca pentru o clipa te-ai transpune in creatia ta, fiecare individ ti-ar dori acelasi lucru pe care tu li-l oferi fara sa-l aspire. Esti acel actor de comedie care joaca in fata unui public prea speriat sa rada, esti totul si nimic in acelasi timp, tangenta dintre zero si infinit, este persoana catre care ravnim cel mai mult fara sa ne dam seama de adevarata valoare a lui, esti Dumnezeu!„.

Unul dintre ei arunca baltagul catre mine, despicandu-ma in doua, apoi sfarsesc arzand pe rug.

Intr-o fractiune de secunda, ma transpun in acea fiinta pentru care capatasem o sila infinita.
Fara sa constientizez nimic, plec cu o oarecare teama, jurand ca maine nu voi mai fi Dumnezeu!

A ramas ceva departe, o fasie de viata care ar trebui sa-mi „cladeasca” pe un piedestal credinta pentru a-mi impiedica visele sa se naruiasca, caci fara sa-mi dau seama el si-a inchis ochii, si eu i-am vazut asa de putin dragile lumini aplecate peste mine, mainile lui au incremenit si eu le-am simtit atat de putin dulcea mangaiere nebuna…

Articol trimis de utilizatorul Stroe Iulia

Cuvinte populare:

• teologia n-a mai pastrat pentru dumnezeu decat respectul majusculei eseu
• stroe topuzaru iuliana
• stroe iulia
• Dumnezeu este un actor de comedie jucând pentru un public si frică să râdă -Voltaire
• instructiunidespre diavol
• teologia satanista
• mitologie folclor demonologie superstitii
• stroe iuliana
• nu-mi este frica decat de Dumnezeu
• emil cioran visul care nu se